Obiceiuri de Paști în alte țări
După ce zilele trecute cu toţii eram entuziasmaţi de confecţionarea felicitărilor de Paşte pe care le-am trimis partenerilor noştri din cadrul proiectului eTwinning, bucuria noastră a crescut odată cu sosirea primelor plicuri de la prietenii noştri din Austria şi Italia. Iată ce am aflat...
În Austria există obiceiul decorării unor crenguţe cu ouă pictate și alte decorațiuni de Paşte. Iepuraşul de Paşte (Osterhase), în seara dinaintea marii sărbători, ascunde dulciurile, ouăle decorate şi coşuleţele de Paşti. După ce copiii găsesc dimineaţa toate dulciurile şi toate ouăle, familia se adună în jurul mesei tradiţionale. Tuturor le place să ciocnească ouă şi există chiar şi o competiţie. Concurentul al cărui ou se sparge este eliminat din joc şi câştigătorul merge în runda următoare până când mai rămâne un singur ou întreg.
În Italia, de Florii, credincioşii iau ramuri de măslin din coşurile de la biserică şi apoi le păstrează în casă, iar în cursul Săptămânii Mari participă la slujbele religioase. Alături de mâncărurile care în mod tradiţional se pun şi la noi pe masa de Paşte, ouă şi friptură de miel, italienii au o prăjitură tradiţională, „colomba”, un desert în formă de porumbel, presărat pe deasupra cu migdale şi zahăr. Obişnuiesc să-şi dăruiască unii altora ouă de ciocolată, de obicei cu o surpriză în interior, ambalate în staniol şi legate cu fundiţe. Şi la ei există obiceiul de a decora ouăle, mai ales cu frunze de ceapă, şi de a le aşeza în coşuleţe. După Paşte copiii le ciocnesc. Cei ale căror ouă se crapă pierd jocul. Câştigător este cel al cărui ou „supravieţuieşte” nespart. Lunea de după Paşti este numită „Pasquetta” şi este zi liberă, iar dacă timpul este frumos multe familii ies la iarbă verde.
Și în Grecia Paștele se sărbătorește anul acesta în data de 4 aprilie. Copiii au vacanță începând cu data de 26 martie până în 12 aprilie.Săptămâna de dinaintea Paștelui este numită Săptămâna Mare deoarece rememorează Patimile Mântuitorului. În Joia Mare se fierb ouă și se vopsesc în roșu pentru a simboliza sângele lui Iisus. Seara, credincioșii merg la biserică unde se decretează Crucificarea Mântuitorului. Vinerea Mare este o zi de doliu, deoarece Iisus este mort. Clopotele bat întreaga zi la fel ca și atunci când cineva moare. Seara, creștinii poartă și însoțesc „trupul neînsuflețit” al Mântuitorului într-un baldachin de lemn împodobit cu flori. Sâmbătă noaptea se duc la biserică și află despre Învierea lui Iisus. Duminica dimineața împărtășesc bucuria Învierii împreună cu familia și vecinii și pregătesc miel la frigare.
În Scoția pregătirile de Paște încep cu Miercurea Cenușii, când credincioșii romano-catolici merg la biserică și Postul Mare (Lent) începe. Se face o slujbă specială în Duminica de Paști și oamenii obișnuiesc să se îmbrace în straie noi. În Lunea de Paști există obiceiul ca ouăle pictate să fie rostogolite de pe un deal, simbolizând rostogolirea pietrei de pe mormântul lui Iisus. Deși se pare că ouăle comercializate predomină în zilele noastre, este mult mai amuzant pentru copiii de toate vârstele să le decoreze ei înșiși cu flori și verdeață. În unele părți ale Scoției obiceiul rostogolirii ouălor are loc duminică după-amiază.
|
|
|
|
|
| < Anterior | Următor > |
|---|









